• Totul a început din dorința de a petrece mai mult timp alături de copiii mei, de a fi aproape de ei, de a-i vedea cum cresc, dar și pentru a le fi un exemplu. Am încercat să îmi dovedesc mie însămi, dar și lor, că poți avea viața pe care ți-o dorești și poți
    face ceea ce îți place, cu condiția să te folosești de talentele cu care ai fost înzestrat, să îți pui în mișcare imaginația și să nu te ferești de puțină muncă în plus.
    Constat privind în urmă că nimic nu a fost întâmplător. Fără să știu, timpul și experiența m-au pregătit și m-au adus aici: “Marea escrocherie” este scrierea care, cu ajutorul neprețuit al ilustratorului Ionuț Robert Olaru, a ajuns să fie prima mea carte.
    O carte în rime, cu ilustrații unice, inedite. O carte cu morală, care transmite cititorilor ei, indiferent de vârstă, o lecție: nu tot ce strălucește este aur, nu tot ce se spune (sau se scrie) este adevărat, multe nu sunt ceea ce par a fi.
    Iar adevărul cere curaj.

    Nina Ketze

    Shop all